Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clubul Lions ”Someș” Satu Mare în parteneriat cu Societatea Catena SRL și Liceul Teoretic German a inițiat o acțiune care presupune depistarea diabetului. 

Activitatea presupune efectuarea unui screening pentru depistarea diabetului zaharat juvenil în rândul elevilor din ciclul primar din cadrul Liceului Teoretic German. Cu acordul părinților, în fiecare zi de luni din noiembrie, aproximativ 350 de copii vor beneficia de efectuarea acestui screening. Acțiunea a început ieri, 11 noiembrie.
Responsabilii acestei acțiuni sunt: Petruca Ioan, membru fondator Club Lions “Someș” Satu Mare, dr. Zbduch Marta, medic primar pediatru, specialist diabetologie, boli de nutriție și metabolism, membru Club Lions, Reiz Maria, directorul unității școlare, Tuns Bianca, farmacist, Pop Irina, responsabil achiziții, Sopronyi Pal Florian, director Catena, Ionaș Adela, asistent medical principal la cabinet școlar.
“Diabetul zaharat la copil debutează zgomotos, rapid, pentru că așa este boala în sine. Diabetul care nu a fost depistat la timp și care apare chiar de la vârste mici cauzează probleme. Drept urmare, aceste screeninguri au ca scop depistarea precoce a unor glicemii modificate și prevenirea unor complicații care pot să apară. Principalele complicații sunt legate de bolile cardio-vasculare care reprezintă principala cauză a deceselor în țările dezvoltate. Un pacient diabetic nu neapărat trebuie să aibă probleme, el poate să trăiască o viață normală, fără complicații, dar cu condiția ca diabetul să fie depistat la timp și să fie urmărit pentru a nu forma complicații”, precizează dr. Zbduch Marta.
Un pacient diabetic nu neapărat trebuie să aibă probleme, el poate să trăiască o viață normală, fără complicații, dar cu condiția ca diabetul să fie depistat la timp și să fie urmărit pentru a nu forma complicații.
Articolul precedentTrei clădiri, pe lista posibilelor noi locații pentru Biblioteca Județeană Satu Mare
Articolul următorPreședintele CJ Satu Mare: Instanţa, “în deşteptăciunea ei”, a obligat Tehnic Asist să revină pe “Autostrada Codrului”