Cele două locații ale Direcției de Impozite și Taxe Locale au fost pline, astăzi, de sătmărenii care au vrut să scape de datorii, încă din prima zi în care s-au putut achita impozitele și taxele locale.

Astfel, 555 de persoane fizice și-au achitat azi dările locale, respectiv 24 de persoane juridice. Suma totală încasată a fost de 238.147 lei.

Primăria Satu Mare reamintește cetățenilor că au posibilitea de a plăti online impozitele, taxele, indiferent că vă aflați în țară sau în străinătate, beneficiind de bonificația de 10%, atât pentru persoanele juridice, cât și fizice, până în 31 martie , la achitarea integrală.

De asemenea, tot de azi, 9 ianuarie, se pot solicita: eliberarea certificatelor fiscale, depunerea declarațiilor online, precum și vizualirea bunurilor.

Aveți posibilitatea de a plăti taxele și impozitele și prin intermediul platformei www.globalpay.ro, în baza acordului încheiat, precum și pe www.ghiseul.ro

Articolul precedentCinci lucruri pe care să nu le faceți la volan, pe polei, gheaţă şi zăpadă
Articolul următorVânătoarea de vitezomani continuă în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 60 de amenzi