Concursul internațional #SCĂRI, ajuns la cea de-a VIII-a ediție, și-a desemnat marți câștigătorii.

Cei 60 de pompieri din județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, dar și din cadrul Administraţiei Serviciilor de Stat de Urgenţă ale Regiunii Transcarpatice din Ucraina, respectiv al Direcţiei de Apărare Împotriva Catastrofelor a judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg Ungaria s-au întrecut într-o probă extrem de dificilă și solicitată.

Întrecerea constă în urcarea pompierilor, pe scările interioare, echipaţi pentru intervenţie cu costum de intervenţie, cască de protecţie, mănuşi, centură şi bocanci de intervenţie, aparatul de respirat cu aer comprimat în poziţie de lucru şi având asupra lor două role de furtun TIP C, coardă de salvare, cordiţă de legat furtun, un toporaş PSI, distribuitor şi o ţeavă de refulare a apei, până la etajul 10 al unei clădiri.

Organizarea acestei competiții a devenit o tradiție la Satu Mare și se înscrie în seria activităților dedicate sărbătoririi, la data de 13 Septembrie, a Zilei Pompierilor din România.

Clasament proba individuală:
Sub 30 de ani:
Locul I: sg. maj. Popa Ioan (Alba)
Locul II: sg. maj. Șerban Raul (Satu Mare)
Locul III: plt. Hajdu Christopher (Maramureș)
Între 30 – 40 de ani:
Locul I: plt. maj. Avram Mihai (Alba)
Locul II: plt. adj. Demian Marian ( Satu Mare)
Locul III: plt. maj. Narița George (Sibiu)
Peste 40 de ani:
Locul I: plt.adj. Cardoș Gheorghe (Satu Mare)
Locul II: plt. adj. Nagy Robert (Bihor)
Locul III: plt. adj. Deak-Craciun Ferenc (Maramureș)

Clasament proba pe echipe: 
Sub 30 de ani:
Locul I: Ungaria
Locul II: ISU Alba
Locul III: ISU Maramureș
Între 30 – 40 de ani:
Locul I: ISU Alba
Locul II: ISU Sibiu
Locul III: ISU Cluj
Peste 40 de ani:
Locul I: Secția de Pompieri Negrești Oaș
Locul II: Detașamentul de Pompieri Satu Mare

Articolul precedent”Ziua Calului”, în weekend, la Ardud. Un ponei, marele premiu al tombolei
Articolul următorTrailer acroșat de tren în județul Satu Mare