Un ordin de protecție provizoriu a fost emis de polițiștii sătmăreni la data de 5 aprilie.
La data de 5 aprilie, în jurul orei 15:30, Poliția municipiului Satu Mare a fost sesizată de o femeie, de 47 de ani, din comuna Valea Vinului, despre faptul că, în timp ce se afla în Piața Romană din municipiul Satu Mare, a fost agresată fizic de către fostul soț, de 42 de ani, din aceeași localitate.
Susnumita nu a dorit să fie transportată la o unitate spitalicească, astfel că a fost condusă la sediul poliției unde a depus plângere împotriva fostului soț și a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În aceste condiții, existând un potențial risc asupra vieții și integrității acesteia, în baza prevederilor Legii 217/2003, polițiștii au emis un Ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva presupusului agresor, prin care s-a dispus ca acesta să păstreze o distanță de cel puțin 50 m față de reclamantă.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.