În miez de noapte, un sătmărean a fost acuzat de ultraj, după ce l-a lovit pe un polițist care a intervenit la un scandal iscat între bărbat și un taximetrist. 

 

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani s-a iritat foarte tare când taximetristul i-a cerut, în momentul urcării în mașină, să își pună masca de protecție. Fiindcă a fost înjurat și amenințat, șoferul a sunat la poliție, la locul incidentului intervenind doi polițiști. La vederea oamenilor legii, bărbatul de venit reclacitrant și l-a lovit pe unul din polițiști, astfel că a fost încătușat și dus la poliție.

Noaptea trecută, în jurul orei 00.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Lucian Blaga din Satu Mare ar exista ceva neînțelegeri între doi bărbați.
La locul indicat s-a deplasat patrula mixtă formată din polițist și polițist local, care au identificat un bărbat de 32 de ani, care era recalcitrant.
Totodată, în timpul intervenției, persoana în cauză a adresat amenințări la adresa polițistului local și l-a lovit pe acesta în zona umărului.
Astfel, sătmăreanul de 32 de ani a fost încătușat și condus la sediul poliței unde polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj„, a transmis Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentBilanț coronavirus: 6.096 de cazuri noi și 112 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorBilanț coronavirus: 4.267 de cazuri noi și 76 de decese. Vezi situația pe fiecare județ