Polițiștii sătmăreni au pus în aplicare, miercuri, 2 octombrie, un mandat european de arestare emis de către autoritățile din Franța.

La data de 2 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș și ai Serviciul Acțiuni Speciale au soluționat Mandatul European de Arestare emis de către autoritățile franceze, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din localitatea Trip, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor, tâlhărie și viol.

Susnumitul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea față de care s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore și a fost depus în arestul I.P.J. Bihor.

Articolul precedentCareiancă accidentată în parcarea unui supermarket
Articolul următorCentru Multifuncțional pe strada Ostrovului din municipiu. Valoarea investiției, de 6,8 milioane de lei