Șase tineri din Satu Mare vor îmbrăca pentru prima dată uniforma militară, din postura de elevi ai şcolilor militare de subofiţeri.

După ce au depăşit faza probelor eliminatorii, vizita medicală, testul psihologic şi proba de aptitudini fizice, cei 6 sătmăreni au înfruntat proba scrisă, unde au obţinut punctaje onorabile, care le-au adus locurile mult visate în cadrul şcolilor militare de subofiţeri.
Astfel, începând de luni, 4 februarie, Crăciun Flavia – Andrea, Chiş Felix – Florin, Zevedei Eduar – Gheorghe, Bratiş Alex – Cristian şi Marian Remus – Ionuţ vor îmbrăca uniforma Şcolii Militare de Subofiţeri „Petru Rareş” – Fălticeni, iar Daniela Roşu va îmbrăca ţinuta Şcolii Militare de Subofiţeri ”Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani.
La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare au fost recrutaţi un număr de 15 de tineri. În urma procesului de selecţie a candidaţilor şi a examenului scris, doar cei 6 tineri au fost declaraţi ”admis”.
Pentru tinerii care îşi doresc să devină jandarmi, în cursul anului 2019 va mai fi organizată o sesiune de admitere, la o dată care va fi anunţată ulterior.

Articolul precedentDosar penal pentru un șofer prins beat la volan
Articolul următorAutospeciale SMURD noi pentru ISU Satu Mare