Un eveniment rutier, în urma căruia șapte persoane au fost rănite ușor, s-a petrecut, în seara zilei de sâmbătă, 4 ianuarie, în jurul orei 21,00, în orașul sălăjean Cehu Silvaniei. 

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții IPJ Sălaj, la ora 20:57, pe strada Hododului, din orașul Cehu Silvaniei, un tânăr de 29 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Satu Mare-Cehu Silvaniei, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani, tot din județul Satu Mare.

„În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a șoferului de 47 de ani, a pasagerilor acestuia (trei femei cu vârste cuprinse între 19 și 67 de ani, toate din județul Satu Mare), precum și a altor trei femei cu vârste cuprinse între 30 și 46 de ani, pasagere în autoturismul condus de tânăr”, a declarat sursa citată.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest. Pentru șoferul de 46 de ani rezultatul a fost negativ, iar în cazul tânărului de 29 de ani s-a evidențiat o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Articolul precedentPatru cetățeni străini opriți la frontiera cu Ungaria
Articolul următorDakar 2020 | Mani Gyenes, primul la Clasa Malle Moto, după prima etapă