Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat cinci bărbați și două femei din Turcia, solicitanţi de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Ieri, 24 ianuarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, în cooperare cu lucrători ai Serviciului Teritorial a Poliției de Frontieră Satu Mare, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 11.00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității Botiz, din judeţul Satu Mare, șapte cetățeni străini, cinci bărbați și două femei, care nu își justificau prezența în zonă. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt din Turcia, cei cinci bărbați având vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, iar femeile de 20, respectiv 49 de ani, solicitanți de azil în România.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentZiua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Satu Mare
Articolul următorDouă autoturisme căutate de autoritățile din Franța și Italia, descoperite în P.T.F. Petea