Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat ieri, 5 ianuarie, doi bărbați de 28, respectiv, 46 de ani, ambii din municipiul Satu Mare, care se aflau la volanul unor autoturisme pe raza localității de domiciliu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, fiind testați cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru ambii șoferi, fapt pentru care au fost conduși la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele cauze s-au întocmit dosare penale.

Articolul precedentImpozitele pe 2020 se pot plăti din 9 ianuarie
Articolul următorDakar 2020 | Mani Gyenes, lider la Clasa Malle Moto – Original și după etapa a doua