Rotary Club Satu Mare și Fundația Noi Orizonturi lansează proiectul „Școala care ne unește”

Trei școli din județul Satu Mare vor fi selectate pentru a fi sprijinite în efortul lor de a întări relația cu comunitatea și pentru a oferi elevilor contexte de învățare relevantă pentru viitorul lor.
Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani și va oferi școlilor un pachet de sprijin complex prin care atât managementul școlii cât și colectivul de cadre didactice și părinții vor parcurge programe de formare și dezvoltare.
Proiectul este derulat de Rotary Club Satu Mare în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi, sprijinit de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în perioada 2019-2021.
În final, trei comunități sătmărene vor deveni mai primitoare ca spaţii de învăţare autentice pentru elevi, dar în același timp și beneficiare ale unor servicii realizate de către aceştia în procesul lor de învățare. Peste 1000 de elevi vor fi beneficiari ai acestui proiect.
Orice școală din județul Satu Mare care își dorește să facă parte din acest proiect este așteptată să trimită aplicația până în data de 18 februarie). Informații suplimentare despre înscriere și selecție se pot obține de pe site-ul www.noi-orizonturi.ro sau de la [email protected]. Sunt încurajate să aplice în special școlile cu învățământ gimnazial, din mediul rural și urban mic.
Școlile selectate vor beneficia de: formare în domeniul leadership-ului distribuit pentru echitate și învățare, facilitare pentru realizarea strategiei/planului de dezvoltare a școlii, curs acreditat MEN pentru învățare experiențială, program de dezvoltare socio-emoțională și relațională pentru învățători și profesori diriginți (programul Cercul Siguranței); sponsorizare în valoare de 1000 Euro pentru implementarea unor acțiuni derivate din planul de dezvoltare a școlii, schimb de experiență cu alte școli din România.
În plus, membrii clubului Rotary Satu Mare vor pune la dispoziția celor trei școli expertiza și timpul lor pentru a oferi elevilor informații și experiențe concrete pentru orientare vocațională, iar pentru directori – consultanță pentru dezvoltarea școlii.

Articolul precedentIstvan Kovacs: ”Mi-aș dori ca în 2020 să fiu prezent la turneul final al Campionatului European”
Articolul următorBaschet | Victorie pentru CSM Satu Mare cu FCC ICIM Arad