Un bărbat, de 43 de ani, a fost reținut la data de 8 august a.c., de către polițiști după ce ar fi amenințat o femeie iar ulterior ar fi pătruns în curtea locuinței acesteia, fără drept.

La data de 8 august a.c., în jurul orei 23:30, patrula de siguranță publică din cadrul Secție Poliție Rurală Tășnad a fost sesizată de către o femeie, de 37 de ani, din comuna Sauca, despre faptul că în cursul aceleiași zile a fost amenințată de către un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Becheni, iar ulterior acesta a intrat în curtea locuinței persoanei vătămate fără drept, cauzându-i o stare de temere.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și violare de domiciliu, față de bărbat polițiștii dispunând măsura reținerii pentru 24 de ore iar în urma prezentării în fața instanței de judecată, de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Articolul precedentTentativă de omor în centrul orașului Oțelu Roșu. Bărbat lovit cu o sticlă în zona gâtului de un sătmărean de 17 ani
Articolul următorDouă autoturisme căutate de autorităţile din Italia și Belgia, descoperite în Petea