La sfârșitul acestei săptămâni, o patrulă de jandarmerie din cadrul Detașamentului 3 Carei, aflată în serviciu în zona comunei Dindești şi a localităţilor învecinate, a identificat 2 autovehicule care transportau material lemnos.

La solicitarea adresată proprietarilor autovehiculelor de a pune la dispoziţie documentele de provenienţă ale materialului lemnos, aceştia au prezentat documente care făceau referire la o cantitate mult mai mică decât încărcătura propriu zisă.
În acest context, patrula a dispus, în fiecare caz, confiscarea materialului lemnos suplimentar şi depozitarea acestuia în cadrul Ocolului Silvic Codrii Sătmarului din oraşul Tăşnad.
Totodată, în fiecare caz a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 3000 de lei, în temeiul Legii 171 / 2010.
Într-o acțiune similară, organizată în zona barajului de la Călinești Oaș, pentru fapte similare au fost aplicate alte trei amenzi, în cuantum de 3000 de lei fiecare.
Nouă pescari, care și au instalat echipamentul în zona de protecție a barajului Călinești au fost sancționați în baza art. 59, lit. F, din OUG 23/2008, valoarea amenzilor fiind de 3600 de lei.

Articolul precedentAtenție! DN19, Botiz – Satu Mare, închis total
Articolul următorPrimăria Satu Mare s-a adresat din nou ministerului de resort privind situația Hotelului Sport