Prinși beți la volan

Polițiștii din cadrul serviciului Rutier Satu Mare au desfășurat ieri, 2 august, activități de prevenire a accidentelor rutiere acționând pe DN 19 pe tronsonul Botiz – Ciuperceni – Drăgușeni, ocazie cu care au aplicat peste 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 10 000 de lei și au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce 3 permise de conducere.

Totodată, în urma controalelor efectuate în trafic polițiștii au identificat doi bărbați, de 36, respectiv 44 de ani, primul din comuna Turț iar cel de al doilea din comuna Batarci, care conduceau autoturisme sub influența băuturilor alcoolice.

Articolul precedentBătrân accidentat grav, la Târşolț
Articolul următorSute de amenzi aplicate de inspectorii ITM în luna iulie