Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului F.G, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită.

Inculpatul, în calitate de agent șef principal de poliție în cadrul IPJ Satu Mare – Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, în perioada 23.11.2017 – 21.12.2017, a pretins și primit de la denunțătorul S.A. un folos material de 500 lei, reprezentând diferența de preț dintre valoarea unui set de jante de aliaj (900 lei) și a unui set de jante de tablă (400 lei).

De asemenea, F.G, în calitate de agent șef principal de poliție în cadrul IPJ Satu Mare – Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, în perioada 23.11.2017 – 21.12.2017 a pretins în data de 6.06.2017 suma de 10.000 lei, iar în data de 7.06.2017 și-a modificat pretenția la suma de 15.000 lei, de la denunțătorul K.E.G., în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor funcționale stabilite prin fișa postului.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare. Parchetul a beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare pentru soluționarea dosarului.

Articolul precedentCod galben de inundații pentru județul Satu Mare
Articolul următorUn polițist și un inspector în cadrul DSP Satu Mare, soț și soție, trimiși în judecată de procurorii sătmăreni