Mihai Eminescu va fi comemorat miercuri, 15 ianuarie, la Satu Mare, la împlinirea a 170 de ani de la nașterea sa. Manifestările vor avea loc în fața Colegiului care poartă numele ”poetului nepereche”.

În cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Culturii Naționale, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Naționale Satu Mare, Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Cenaclul Cronograf, în colaborare cu Colegiul Național Mihai Eminescu Satu Mare, vor aduce un omagiu poetului nostru național Mihai Eminescu, miercuri, 15 ianuarie 2020, ora 11:00 la bustul acestuia, amplasat în fața Colegiului.

Elevii Colegiului vor prezenta un scurt program artistic dedicat împlinirii a 170 de ani de la nașterea „Luceafărului”. La ora 11:30 se vor depune jerbe la Monumentul Limbii Române aflat în curtea Muzeului de Artă.

Sunt așteptați la aceste manifestări toți iubitorii Culturii!

Articolul precedent145 misiuni şi situații de urgență gestionate de pompierii sătmăreni într-o săptămână
Articolul următorElevii vor avea două vacanţe în plus în anul şcolar 2020/2021