Peste 80 de copii vor primi ghiozdane gratuite, mulțumită campaniei Caritas

Ghiozdanele colectate în cadrul acțiunii inițiate de Organizația Caritas vor fi înmânate elevilor în cursul săptămânii viitoare.

Vinerea trecută s-a încheiat acțiunea de colectare de ghiozdane organizată de Caritas în cadrul căreia cetățenii au fost rugați să doneze ghiozdanele folosite, dar în stare bună ale copiilor și nepoților lor școlarilor proveniți din medii defavorizate, beneficiari ai instituțiilor Caritas.

De ani buni, partenerii din străinătate ai Caritas organizează acțiuni de colectare cu prilejul începerii anului școlar în vederea sprijinirii școlarilor care frecventează centrele de zi ale organizației. În 2017 Caritas a încercat să implice și comunitatea locală în acțiunea de colectare. În acest an, parohiile romano-catolice au avut posibilitatea să se implice și ele în acțiune ca puncte de colectare, ceea ce au și făcut cu drag.

Deși acțiunea s-a încheiat săptămâna trecută, localnicii aduc în continuare ghiozdane la Centrul de Resurse pentru Integrare Socială și Profesională situat pe strada. Toate ghiozdanele vor fi preluate și oferite copiilor care au nevoie de ele.

În cursul acestei săptămâni sunt colectate ghiozdanele adunate de parohii. Miercuri, părintele Kinczel István, alături de Kocsis Katalin, membră a grupului de ajutor caritabil al Parohiei Sfânta Tereza din Satu Mare au predat ghiozdanele donate de enoriași.

Până în prezent, în cadrul acțiunii au fost donate 82 de ghiozdane. Directorul Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare, Ioan Roman, a subliniat că un scop important al acțiunii a fost sensibilizarea cetățenilor, trezirea nevoii de a ne purta de grijă, și de a face posibilă trăirea sentimentului minunat de a dărui ceva ce ne aparține unui semen care are mai mare nevoie de el.

 

Articolul precedentConcurs de frumusețe cabalină în acordurile Filarmonicii ”Dinu Lipatti” Satu Mare, la Ardud
Articolul următor2,3 milioane de euro pentru reabilitarea Lacului Cubic