Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat joi, 4 martie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 220  de sancțiuni contravenționale.

 

Astfel, ieri, 4 martie, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ  56.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 31 conducători auto și au ridicat 1 certificat de înmatriculare.

Astfel, polițiștii rutieri au depistat pe raza județului Satu Mare 28 de conducători auto care au depășit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 102-125 km/h pe tronsoane de drum cu viteza maximă admisă de 50km/h.

De asemenea, tot ieri, polițiștii rutieri sătmăreni au identificat în trafic un conducător auto de 45 de ani din Satu Mare, care nu a respectat semnificația indicatorului rutier „Cedează trecerea”, și astfel nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar, obligând conducătorul auto aflat la volan să oprească pentru a evita o coliziune.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentCoronavirus, cifre ÎN CREŞTERE: 4.342 cazuri noi şi 101 decese | RAPORT pe judeţe
Articolul următorTulpina sud-africană a COVID a fost depistată în România! Doi pacienți confirmați