Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la sfârșitul săptămânii, respectiv în perioada 19 – 21 aprilie, acțiuni de combatere și prevenire a accidentelor rutiere și de menținere a unui climat de ordine publică, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 260 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 79.500 de lei.

Astfel, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 190 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 56.900 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 13 conducători auto, care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h, au efectuat depășiri neregulamentare sau se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au aplicat, peste 70 de sancțiuni contravenționale, la Legea nr. 61/1991, în valoare de peste 22.500 de lei.

Articolul precedentÎnscrieri la Concursul Național de Pian Musica Mundi. Premiul cel mare – o pianină de 4.500 euro
Articolul următorFotbal județean | Rezultatele înregistrate la jocurile din weekend în Liga 4 (etapele 16/16/20) și Liga 5 (etapa 12)