În weekend, peste 20 de șoferi au fost lăsați fără permise de conducere de către polițiștii din Satu Mare, după ce au condus cu viteză peste limita legală sau au condus sub influența alcoolului. Totodată, oamenii legii au aplicat amenzi de peste 72.000 lei.

 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 14-16 mai, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 340 de sancțiuni contravenționale.

 Astfel, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 340 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ  72.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 23 conducători auto și au reținut 3 certificate de înmatriculare, astfel:

 

  • 15 conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h;
  • 4 șoferi au fost depistați la volanul autoturismelor, după ce au consumat băuturi alcoolice.
  • Alte 4 permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru diverse abateri la regimul rutier.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentBilanț coronavirus 17 mai: 392 de cazuri noi, cel mai mic număr de la începutul anului
Articolul următorCe se află în spatele „execuției” lui Vanghelie. Cine îl protejează pe Geoană – Culisele statului paralel, ora 18