Peste 130 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii rutieri sătmăreni la data de 16 septembrie, ca urmare a unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare, în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere.

Astfel, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat mai multe acțiuni pe raza județului, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere și pentru prevenirea accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 61.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 27 de conducători auto și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.

Dintre permisele de conducere reținute, 25 de conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze cu peste 50 km/h mai mult față de limita maximă admisă.

Articolul precedentŞofer sătmărean, prins băut la volan dis-de-dimineaţă
Articolul următorConcert extraordinar, la Satu Mare, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”