Persoanele cu dizabilități pot schia. Pârtia Icoana – Cavnic, dotată de Caiac SMile cu un scaun special

”Skiing with disabilities”, noul proiect marca Caiac SMile, aduce în prim plan integrarea socială a persoanelor cu handicap locomotor în condiții deosebite: pe pârtiile de schi.

Inovativitatea acestui proiect constă în folosirea unui scaun special, pus pe lame de ski, conceput de către inginerul, monitorul și sponsorul acestui proiect, Kegyes Rudolf.
Primul test a fost efectuat cu succes și deosebită încântare în ultima sâmbătă a lunii februarie, când 2 membri speciali ai Clubului Caiac SMile au încercat pentru prima dată acest tip de scaun. Curajul și neînfricarea acestor oameni au demonstrat oamenilor prezenți, de la mic la mare, că nu există bariere psihologice și sociale pentru integrarea în comunitate, în natură, în sport, pentru oamenii cu nevoi speciale.

Sâmbătă, 2 martie, pe pârtia Icoana de la Cavnic, sub îndrumarea lui Ionuț Stancovici, membru fondator și activ al Asociației Caiac SMile, au fost prezente 5 persoane cu dizabilități locomotorii, din județele Satu Mare, Bistrița și Baia Mare, printre ele și doi minori. Aceștia au fost supravegheați, pe rând, la coborârea cu acest scaun special și reacțiile de bucurie nu s-au lăsat așteptate. Atmosfera de reușită și încântare a fost completată de încurajările și admirația celor prezenți, care au fost impresionați de ideea proiectului și de curajul protagoniștilor.

Scaunul special, căruia i s-au adus îmbunătățiri pentru o manipulare ușoară și un confort maxim, a fost lăsat în grija celor ce administrează pârtia Icoana – Cavnic, pentru întrebuințarea lui de către persoanele cu nevoi speciale din această zonă. Această nouă experiență va continua atâta timp cât zăpada va fi prezentă pe pârtii, pentru a profita din plin de experiența acumulată.

Echipa Caiac SMile va face tot posibilul ca fiecare pârtie de schi din România să dețină acest tip de scaun și dorește să ofere, în acest fel, un exemplu de mobilizare a tuturor resurselor necesare pentru eliminarea piedicilor ce duc la discriminarea sau marginalizarea persoanelor cu nevoi speciale, dorind astfel implementarea ideei de “societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități”.

Articolul precedentZeci de vitezomani prinși de polițiștii din Satu Mare, în weekend
Articolul următorColegiul Național ”Mihai Eminescu”, inclus în proiectul european de cercetare și inovare BEACONING