Trei infracțiuni rutiere au fost constatate de polițiștii rutieri sătmăreni, în flagrant delict în acest sfârșit de săptămână.

Astfel la data de 17 mai, în jurul orei 10.10, polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Vinului au oprit pentru control pe raza localității Lipău, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din județul Maramureș care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot la data de 17 mai, polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au depistat la volanul unui autoturism pe raza localității Ardud, un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Viile Satu Mate, pentru care testarea cu aparatul alcooltest a indicat o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii au fost conduși de polițiști la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Iar la data de 18 mai, în jurul orei 15.00, polițiștii Secției Poliție Rurală Carei, au depistat un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Hotoan, care conducea un moped pe DJ 195 fără a poseda permis de conducere.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

Articolul precedentCod portocaliu de inundații pe râul Tur
Articolul următorÎn weekend a plouat cu amenzi la Satu Mare