Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare efectuează cercetări și au realizat astăzi mai multe percheziții într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvărşire a infracțiunilor de contrabandă și complicitate la contrabandă.
”În cursul zilei de 19 iunie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate un număr de 7 percheziţii imobiliare la domiciliile unor persoane fizice de pe raza județului Satu Mare și la sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, Biroul Operațiuni Speciale Satu Mare și Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, procurorul precizează că atunci când împrejurările vor permite, vor fi în măsură să ofere detalii suplimentare.
Știre în curs de actualizare…

Articolul precedentUEFA | Istvan Kovacs își menține poziția din ”First Category”
Articolul următorLocuințe sparte în serie, în județul Satu Mare