Patru studenți la Arte expun la Cetatea Ardud

Primăria Ardud și Consiliul Local Ardud, Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea” în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul Arte Textile și Design Textil organizează vernisajul expoziției Taberei de creație Ardud 2018, în data de 20 septembrie 2018, ora 9:30, la Cetatea Ardud.
Publicul vizitator va putea admira și recunoaște în lucrările prezente pe simeze, fragmente de peisaj și obiective turistice specifice zonei, pe care artiștii participanți le-au trecut prin filtrul sensibilității și gândirii lor. Scopul acestui proiect este valorificarea artistică și redescoperirea patrimoniului cultural și natural al orașului Ardud. De asemenea, o altă țintă a acestui proiect este reprezentată de încercarea de a promova prin mijloace specifice, tradiția documentar-istorică a acestui teritoriu. Totodată, expoziția vizează și generația tânără, încadrându-se prin modul de organizare și abordare în sfera educației non-formale, realizată prin mijloace artistice.
Protagoniștii acestui eveniment sunt studenții anului III licență, Departamentul Arte Textile și Design Textil, alături de coordonatorul lor, conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu. Studenții sunt următorii: Ionela Apetrii, Laura Greaca, Livia Greaca, Simina Mirea.
Expoziția va fi deschisă în perioada: 20 septembrie-20 octombrie 2018.

Articolul precedentCaptură impresionantă de țigări de contrabandă
Articolul următorAcțiune de dezinsecție și deratizare în locuințele sociale din Satu Mare