Pârtia de schi de la Luna Șes, în curs de finalizare. O comisie de lucru de la Consiliul Județean Satu Mare a vizitat azi șantierele în desfășurare de la Luna Șes.

Executantul lucrării de montare a instalației pe cablu, amenajare a pârtiei de schi și a sistemului de înzăpezire al pârtiei a comunicat faptul că acestea vor fi finalizate până la începutul lunii decembrie 2019, potrivit conducerii Consiliului Județean.

În prezent, se lucrează la montarea instalației de transport pe cablu CD4, amenajarea pârtiei de schi și la sistemul de înzăpezire a pârtiei, precum și la înmagazinarea apei printr-o acumulare permanentă pentru tunurile de zăpadă.
Delegația condusă de vicepreședintele Ioan Rus, din care au făcut parte directorul Direcției Tehnice, Ioan Șereș și angajați din cadrul aparatului de specialitate ai Consiliului Județean Satu Mare s-a întâlnit cu responsabilii tehnici cu execuția lucrărilor din partea constructorilor și diriginților de șantiere, pentru a analiza stadiul lucrărilor la cele două obiective de investiții enumerate mai sus.
”Se înregistrează un progres la executarea ambelor obiective de investiții. Executantul lucrării de montare a instalației pe cablu, amenajare a pârtiei de schi și a sistemului de înzăpezire al pârtiei a comunicat faptul că acestea vor fi finalizate până la începutul lunii decembrie 2019”, potrivit conducerii CJ.
Articolul precedentIncendiu la un depozit de materiale de construcții din municipiul Satu Mare
Articolul următor”Coborâtu’ oilor de la munte – Osâmbritu’ în Ţara Oaşului”, la a III-a ediție la Negrești-Oaș