Trupa „Mihai Raicu” a Teatrului de Nord își așteaptă micii spectatori la povestea „De ce are Iepurașul urechile lungi sau Iepurașul și Omul din Lună”, adaptare de Diana Dragoș după basme populare universale. 

Regia Diana Dragoș, scenografia Alexandru Radu, aranjament muzical Adonis Tanța. Distribuţia: Iepurașul – Andrei Gîjulete; Omul din Lună – Anca Dogaru.

„De ce are Iepurașul urechile lungi sau Iepurașul și Omul din lună” este povestea unui băiețel care ar vrea să crească mare, ca să poată să facă tot ce nu îl lasă acum mama. Seara înainte de culcare, luna râde de încercările și metodele lui de a crește instant, și face tranziția într-o lume fantastică unde, sub avatarul Iepurașului, cel mic intră în capcanele Omului din Lună, într-o serie de aventuri inspirate din legende și reprezentări ale Iepurașului în diferite culturi: braziliană, canadiană, indiană și chineză.

Aflăm astfel cum și-a pierdut iepurașul coada, de ce are ochii roși sau urechile lungi. Spectacolul e construit ca o bandă desenată în care viața reală e replicată, prin jocuri de umbre, proiecții redimensionare de obiecte și forme abstracte, în întâlnirea Iepurașului cu Omul din Lună, o lecție despre maturizare învățată prin joacă și puterea imaginației, în urma căreia cei mici vor descoperi bucuria de a fi așa cum ești. (Diana Dragoș)

Diana Dragoș a absolvit secția de regie a Facultății de Teatru şi Film din Cluj în 2010. Prima colaborare cu secția română a Teatrului de Nord Satu Mare a reprezentat-o spectacolul de licență, Interior, după texte de Maurice Maeterlinck. Din 2019 se alătură trupei „Mihai Raicu” și semnează în această stagiune regia spectacolelor De ce are iepurașul urechile lungi sau Iepurașul și Omul din Lună și Momo, adaptare după Michael Ende.

Datele spectacolelor: 

• Vineri 22 noiembrie 2019, ora 12.00, Casa de Cultură – Avanpremieră – spectacol oferit gratuit copiilor aflați în îngrijirea Protopopiatului Greco-Catolic (Școala Vasile Lucaciu)

• Marți 26 noiembrie 2019, ora 10.00, Casa de Cultură – Premieră, abonament „Livia Ungureanu”

• Miercuri 27 noiembrie 2019, ora 10.00, Casa de Cultură – abonament „Vasile Blaga”

• Marți 10 decembrie 2019, ora 10.00, Teatrul de Nord – spectacol oferit gratuit copiilor din centrele de plasament, în cadrul evenimentului „Poveste de Crăciun” organizat de Fundația Maria și Radio Transilvania

• Vineri 13 decembrie 2019, orele 10.00 și 11.30, Tășnad

• Luni 16 decembrie 2019, orele 10.00 și 11.30, Casa de Cultură – abonamente „Avram Iancu” și „Frații Grimm”

• Miercuri 18 decembrie 2019, orele 10.00 și 11.30, Carei

Articolul precedentTrupa ”Mihai Raicu” reia în această stagiune spectacolul ”Moara cu noroc”, adaptare după Ioan Slavici, regia Andrei Mihalache
Articolul următorSubstanță posibil toxică, aruncată într-o sursă de apă publică dintr-o comună din județul Satu Mare