Un accident grav de circulație, soldat cu trei victime, a avut loc în această seară (în jurul orei 19.30) pe DN 19 între Satu Mare și Carei, în zona localității Moftinu Mic.
Potrivit primelor informații de la fața locului, în accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma coliziunii au rezultat trei victime, doi adulți și un copil. Nicio persoană nu rămas încarcerată, victimele fiind transportate la Unitatea de Primire Urgențe.
Potrivit unor surse judiciare, un bărbat din localitatea Sanislău, în timp ce se afla la volanul unui Opel pe DJ 195C, la intersecția cu DN 19 nu a respectat semnificația indicatorului ”Cedează trecerea”, intrând în coliziune cu o mașină radar, neinscripționată a Poliției, ce se afla pe drumul prioritar.
Un polițist, în vârstă de 42 de ani, a fost rănit și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe. De asemenea, din cealaltă mașină au fost rănitre trei persoane, printre care și un copil, de circa doi ani. Autoturismul marca Skoda, aparținând Inspectoratului Județean de Poliție, a fost proiectat în gardul unei case.
Trei ambulanțe de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Serviciul Județean de Ambulanță au preluat victimele și le-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.