Nemulțumiți de răspunsul dat de către conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare la sesizările depuse cu privire la neacordarea tichetelor de masă pentru luna anterioară, sindicaliștii au anunțat un miting de protest la ITM.

Liderul sindicatului liber Samus, Sorin Faur, susține că ”inspectorul șef, prin comportamentul lui, vede în liderii de sindicat de la Electrolux cei mai mari dușmani ai lui”.

Sindicaliștii Vasile Dârle și Sorin Faur i-au înștiințat ieri dimineață pe cei 420 de muncitori greviști că au primit un „răspuns aiurea” din partea ITM la sesizările depuse cu privire la neacordarea tichetelor de masă pentru luna februarie, explicând că sunt nevoiți să contacteze avocatul sindicatului pentru a da fabrica în judecată.

“Noi am cerut una. Noi am cerut mere, ei au dat pere”, a spus Sorin Faur despre răspunsul pe care oamenii l-au primit înapoi de instituție.

“Vom vorbi cu avocații, se pare că fiecare va trebui să dea fabrica în judecată și să ceară despăgubiri morale,” a spus liderul sindicatului liber Samus, Sorin Faur.

Mai mult, liderul sindicatului liber Samus, Sorin Faur, susține că avocații și juriștii care au citit răspunsul dat de conducerea ITM la sesizarea neacordării tichetelor de masă angajaților de la Electrolux au fost ”contrariați”.

”Toți au fost cel puțin contrariați de acest răspuns, discuția ar fi prea lungă, dar concluzia este clară: Este o bătaie de joc la adresa greviștilor de la Electrolux. După o discuție cu prefectul județului și cu cei de la ITM la nivel național, următorul miting va fi la ITM Satu Mare”, a anunțat Sorin Faur.

”Vom fi nevoiți să facem noi treaba ITM Satu Mare, printr-o notificare către Societate și apoi o înaintare în judecată”, a mai spus Faur.

Azi este a 18-a zi de grevă generală, iar muncitorii sunt hotărâți să protesteze până când conducerea fabricii le va oferi revendicările solicitate: doi lei în plus la ora de muncă, ceea ce ar însemna o creștere a salariului net cu 300 de lei.

Deoarece tot mai mulți dintre protestatari au ajuns într-o situație financiară tot mai dificilă, tot mai mulți dintre muncitori donează sânge, în aceste zile, pentru a beneficia de cele șapte tichete de masă şi o zi liberă, conform legislaţiei în vigoare.

Totodată, în fondul de solidaritate, deschis săptămâna trecută de Sindicatul Cartel Alfa, la Banca Transilvania (RO37BTRLRONCRT0P57457301), s-au strâns peste 20.000 de lei de la sindicatele din țară. La începutul săptămânii, alți 1.000 de lei au fost depuși în fondul de solidaritate din partea președintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

 

Articolul precedentFotbal județean | Rezultatele înregistrate în cele trei serii din Liga 4
Articolul următorSătmarul numără aproape 4.000 de șomeri