Înloc să fie sărbătorite de conducerea fabricii Electrolux, doamnele și domnișoarele de la Electrolux au fost nevoite să-și ”sărbătorească” ziua protestând în fața fabricii.

Azi, muncitorii Electrolux au încheiat prima săptămână de grevă generală. De luni, greva continuă până când conducerea fabricii le va oferi majorările salariale solicitate.
Și negocierile de ieri cu cei din conducerea companiei au eșuat. Sindicaliștii și salariații nu vrut să accepte oferta acestora.

Azi va avea loc o întâlnire cu prefectul județului și conducerea ITM. Sorin Faur, liderul Sindicatului “Samus”, a spus că va solicita verificări de la ITM să vadă dacă compania respectă legislația în ceea ce privește acordarea tichetelor de masă.

Sindicaliștii spun că angajații nu au primit tichetele de masă pentru luna februarie, doar cele din ianuarie. Pentru asta, spun liderii de sindicat, vor sesiza Inspecția Muncii.
Angajații au solicitat creșterea cu doi lei a sumei cu care sunt plătiți pe oră.

Potrivit liderilor de sindicat, asta înseamnă o cheltuială de aproximativ trei euro în plus pe zi pentru fiecare salariat. Conducerea companiei a oferit 1 euro, au spus cei de la sindicat.

Începând de ieri, mai mulți salariați de la alte secția plite incastrabile s-au alăturat greviștilor. Pentru gestul lor de solidaritate, ei au fost aplaudați de colegi.

Articolul precedentExercițiu | Alunecare de teren și incendiu în Babța. Mai multe persoane, evacuate
Articolul următorFlori pentru doamne, de la polițiștii sătmăreni