O nouă rundă de negocieri între liderii sindicali și patronat vor avea loc azi. Se anunță una decisivă, după ce mai mulți dintre muncitori și-au arătat intenția de a se întoarce de mâine în fabrică. De zece săptămâni, circa 400 de muncitori de la Electrolux se află în grevă generală.
Preşedintele sindicatului Samus, Sorin Faur, va solicita, în cadrul negocierilor de azi, și bani pentru a compensa pierderile suferite de greviștii care de două luni stau fără salarii. Sumele ar urma să fie oferite retroactiv angajaților care s-au aflat în grevă, a explicat liderul de sindicat.

Faur a vorbit și despre cei care doresc să se întoarcă de mâine la serviciu. Liderul de sindicat a făcut un apel la aceștia și le-a explicat că efortul depus până acum a fost în zadar, dacă merg la muncă înainte de semnarea unui contract colectiv de muncă.
Liderii de sindicat au vorbit și despre o creștere treptată a salariilor, care, în perspectivă, ar putea ajunge la peste 2000 de lei, astfel încât să le asigure muncitorilor un trai decent.
Sindicaliștii au transmis conducerii să dovedească prin fapte că se gândesc la bunăstarea angajaților companiei, așa cum susțineau, prin scrisoarea transmisă săptămâna trecută.

Articolul precedentPremii obținute de elevii sătmăreni la Olimpiada Națională de Informatică
Articolul următorTășnădean cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului