Pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru degajarea căii ferate în urma unui accident feroviar produs în cursul acestei nopți (ora 01:46) între localitățile Odoreu și Botiz, între un autourism și trenul IR 1744 Baia Mare – Timișoara.
Din fericire, cei trei ocupanți ai autoturismului rămas blocat pe șinele de tren, o femeie și doi copii, au reușit să iasă exact la timp pentru a-și salva viața.
Intervenția pompierilor a fost dificilă din cauza faptului că în urma impactului foarte puternic, autoturismul a fost târât aproximativ 300 de metri și părți ale acestuia au fost prinse între roțile trenului și șine.

Deoarece nu exista drum de acces pentru autospeciala de descarcerare până în zona unde a fost oprit trenul, forțele de intervenție au fost nevoite să care toate accesoriile necesare intervenției pe jos și, de asemenea, să intervină doar cu ajutorul unui cabestan ancorat de șine pentru îndepărtarea autoturismului.

Nici un călător din tren și nici un pasager din autovehicul nu a fost rănit.

Articolul precedentIncendiu de proporții la o fermă pomicolă din Cean! Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 7 ore
Articolul următorUn tânăr din județul Satu Mare s-a înecat la Șuncuiuș