Marșul de protest al angajaților de la Electrolux s-a încheiat în această după-amiază, în Piața 25 Octombrie, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor.

La finalul acțiunii, greviștii au primit promisiuni din partea prefectului, care s-a angajat să poarte o nouă discuție cu conducerea companiei în următoarele zile. Până atunci, cei peste 420 de protestatari se vor aduna și mâine în fața fabricii Electrolux.

Marșul de protest al muncitorilor de la Electrolux, sprijiniți de conducerea Confederației Cartel Alfa și membri Cartel Alfa din țară, s-a încheiat cu o promisiune din partea prefectului Darius Filip.

În urma discuțiilor purtate de către membrii Cartel Alfa, liderii de la Satu Mare, și președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, cu prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, s-a stabilit o nouă întâlnire cu conducerea Electrolux, în scopul stingerii conflictului, după 14 zile de grevă generală.

Aceştia au înmânat conducerii instituției prefectului un memoriu care sintetizează problemele identificate de sindicate privind creșterea salarială și încheierea unui nou contract colectiv de muncă care au dus la greva muncitorilor de la Electrolux România de 14 zile și la marşul de protest de azi.

Prefectul şi-a arătat întreaga disponibilitate de a contribui, în limita atribuţiilor legale, la identificarea unei soluţii de rezolvare a acestui conflict de muncă şi a reiterat cele afirmate la întâlnirea dintre conducerea companiei şi a sindicatului, şi anume că dialogul dintre cele două părţi este singura cale de a găsi modalităţi concrete de rezolvare a acestei situaţii.

Articolul precedentGala Sportului Careian îl va avea pe Mani Gyenes invitat special
Articolul următorRestricții de circulație în zona Arinului-Oituz