Jucătorii Unirii Tășand au obținut în această după-amiază prima victorie din acest an în fața propriilor suporteri, 6-1 în fața ultimei clasate din Seria 5, CS Iernut.

Unirea, pregătită din această săptămână de Marius Bălău, a obținut cea mai categorică victorie din acest sezon și în același timp a răzbunat cea mai categorică înfrângere a sezonului suferită în tur, pe ternul din Iernut (2-6). Odată cu victoria de azi, tășnădenii au urcat până pe locul zece în clasamentul seriei, scăpând astfel de zona locurilor retrogradabile.

Pe parcursul primei reprize tășnădenii au marcat de două ori prin David Vincze (min. 10) și Angelo Cocian (min. 42), iar portarul Anişoreac a apărat un penalty la mițlocul reprizei. În partea a doua a jocului, Unirea s-a dezlănțuit, David Vincze (min. 48) și Angelo Cocian (min. 84) reușind să mai înscrie câte un gol, iar Szekely (min. 58) și Parnău (min. 68) au închis tabela în dreptul Tășnadului, golul de onoare al oaspeților fiind marcat de Robert Bartoş, în minutul 67 al jocului.

Pentru Unirea Tășnad urmează o perioadă complicată din punctul de vedere al programului, vinerea viitoare va juca pe terenul celor de la CFR Cluj II, iar peste două săptămâni, la Tășnad vine liderul seriei, ACS Fotbal Comuna Recea.

Liga 3 | Seria 5 | Etapa 24 | FC Unirea Tăşnad 6 – 1 CS Iernut (2-0)
Marcatori: David Vincze (min. 10 și 48), Angelo Cocian (min. 42 – pen. și 84), Krisztian Szekely (min. 58), Mark Parnău (min. 68) / Robert Bartoş (min. 67);
Stadion: Unirea (Tăşnad – Satu Mare);
Arbitri: Roman George (Timiş), Gherman Alexandru (Timişoara), Turian Alexandru (Zalău);
Observatori: Hotico Ion (Baia Mare) și China Cristian (Baia Mare);
FC Unirea Tăşnad: Anişoreac – L. Vincze, Varga, Bălău, Cătuna, R. Silaghi, Cubaş, Parnău, Szekely, Cocian, D. Vincze; Au mai jucat: Puşcaşu, Virag, Talpoş, T. Suciu;
Antrenor: Marius Bălău;

Rezultate Liga 3, Seria 5, etapa 24:
Vineri, 19 aprilie:
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 5 – 0 MSE Târgu Mureş (2-0)
Sticla Arieşul Turda 1 – 1 ACS Unu Fotbal Gloria (0-0)
Sănătatea Cluj 0 – 1 Minaur Baia Mare (0-1)
Avântul Reghin 1 – 0 Unirea Dej (0-0)
FC Unirea Tăşnad 6 – 1 CS Iernut (2-0)
Gaz Metan Mediaş II 0 – 2 ACS Fotbal Comuna Recea (0-1)
Sâmbătă, 20 aprilie (ora 17:00):
Olimpic Cetate Râşnov – AFC Odorheiu Secuiesc
AFC Hărman – CFR Cluj II

Clasament Liga 3, Seria 5:
1. ACS Fotbal Comuna Recea 58p
2. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 58p
3. Minaur Baia Mare 49p
4. Olimpic Cetate Râşnov 43p
5. Sănătatea Cluj 40p
6. CFR Cluj 2 39p
7. Sticla Arieşul Turda 36p
8. Avântul Reghin 36p
9. AFC Unu Fotbal Gloria 33p
10. FC Unirea Tăşnad 27p
11. Unirea Dej 26p
12. AFC Hărman 25p
13. AFC Odorheiu Secuiesc 25p
14. MSE Târgu Mureş 15p
15. Gaz Metan Mediaş 2 12p
16. CS Iernut 10p

Articolul precedentMinor de 15 ani din Negrești Oaș, cu dosar penal
Articolul următorAglomerație în vama Halmeu, în Noaptea de Înviere