Mâine, de la ora 17:00, se joacă prima etapă intermediară din returul sezonului 2018/2019 al ligii a treia, etapă în cadrul căreia jucătorii de la FC Unirea Tășnad vor primi vizita vecinei de clasament, FC Unirea Dej.

Înaintea jocului de mâine, cele două ”Uniri” sunt despărțite de un singur punct în clasamentul Seriei 5, Tășnadul ocupând poziția 10, cu 24 puncte, iar Dejul se situează pe locul 11, cu 23 puncte.

Cele două echipe au avut un început diferit de retur, oaspeții bifând trei victorii, un egal și două înfrângeri, în timp ce tășnădenii au câștigat un singur joc în acest retur, 3-0 pe terenul celor de la MSE Târgu Mureş și sunt fără victorie în fața propriilor suporteri de la începutul lunii noiembrie, de la acel 1-0 cu echipa a doua a celor de la Gaz Metan Mediaș.

În jocul tur, Unirea Dej s-a impus pe final de meci cu scorul de 3-2, golurile tășnădenior fiind marcate de raul Stanciu și David Vincze.

Tășnădenii vor încheia săptămâna cu o deplasare lungă, vineri, de la oara 17:00, echipa pregătită de Cristi Popa urmând să joace pe terenul celor de la Odorheiu Secuiesc (locul 13).

Tot în această etapă, frații Kopriva au fost delegați la jocul CSM Avântul Reghin – ACS Unu Fotbal Club Gloria, iar Sergiu Neichi a fost delegat în calitate de observator la ACS Fotbal Comuna Recea – CFR 1907 Cluj II.

Liga 3 | Seria 5 | Etapa 22 | FC Unirea Tăşnad – FC Unirea Dej
Stadion: Unirea (Tăşnad – Satu Mare);
Arbitru: Domsa Mihai (Aiud – Alba);
Asistenți: Botaș Alin Marian (Timişoara) și Sandu Patrik-Stefan (Timişoara);
Observatori: Mocanu Silviu (Arad) și Kemenes Emil (Baia Mare);

Program Liga 3, Seria 5, etapa 22:
Marți, 9 aprilie (ora 17:00):
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Sticla Arieșul Turda
Sănătatea Cluj – MSE Târgu Mureş
CSM Avântul Reghin – ACS Unu Fotbal Club Gloria
Olimpic Cetate Râşnov – Minaur Baia Mare
FC Unirea Tăşnad – FC Unirea Dej
AFC Hărman – AFC Odorheiu Secuiesc
Gaz Metan Mediaş II – CS Iernut
ACS Fotbal Comuna Recea – CFR 1907 Cluj II

Articolul precedentAcțiune de dezinsecție contra căpușelor, în Vetiș
Articolul următorBaschet | Playoff | Universitatea Cluj – CSM Satu Mare, marți, ora 17:00