FIRST® Tech Challenge este un program dedicat elevilor care își propune să le ofere o experiență unică și stimulantă. În fiecare an, echipele participă la un nou joc unde proiectează, construiesc, testează și programează roboți autonomi și conduși care trebuie să îndeplinească o serie de sarcini.

În acest an, componența echipei B-RoboTeam este una mixtă, deoarece are elevi din trei licee/colegii sătmărene, respectiv de la Liceul Tehnic ”Ion I. C. Brătianu”, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și Colegiul Național ”Ioan Slavici”. Fiind o activitate extrașcolară, elevii și-au ales să facă parte din această echipă și lucrând împreună, au dovedit că sunt o adevărată echipă.

În acest an, provocarea a fost SKYSTONE prezentat de Qualcomm®. Scopul jocului este acela de a atinge un scor cât mai mare, localizând și transportând Stone-uri și Skystone-uri din Loading Zone în Building Zone, construirea celui mai înalt Skyscraper și amplasarea Capstone-ului pe Skyscraper, jucând în alianță cu un alt robot, împotriva altei alianțe.

Cu o astfel de provocare, elevii care participă la programul FIRST Tech Challenge dezvoltă abilități în Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematica (STEM) dar și abilități de muncă în echipă, comunicare eficientă și colaborare. Fiind o competiție nefinanțată, fiecare echipă trebuie să aibă un buget propriu. Astfel elevii dobândesc și cunoștințe și deprinderi antreprenoriale. Singuri și-au făcut un plan de marketing, pentru a deveni cunoscuți, să își atragă sponsori și parteneri. În fiecare an componența echipei se schimbă, elevii care termină liceul și devin studenți sunt înlocuiți de alți noi.

Participarea la competiția FIRST® Tech Challenge presupune, așa cum am mai amintit un buget propriu destinat achiziționării pieselor necesare construcției robotului, costurilor de transport, masa și cazare la două demo-uri , competiția regianală și cea națională. Așa că elevii s-au împărțit în echipe mai mici și au pornit în căutarea sponsorilor, bătând din ușa în ușa. Așa ne-am găsit parteneri și prieteni care ne susțin și cred în noi, precum cei de la Alu Menziken, prin coordonarea echipei de catre un inginer specialist în mecatronică, care a devenit unul dintre mentorii echipei noastre de robotică.

Construcția și reconstrucția robotului, modificarea și remodificarea unor funcții, programarea acestuia au fost probe de foc pentru echipă, dar au dus în fine la consolidarea ei. Au fost zile și nopți când elevii au făcut schimb pentru a asigura permanența în laborator, a supravegea imprimanta 3d, care printa neîncetat. Am participat la două Demo-uri la Cluj și Blaj, apoi a urmat etapa Regională de la Cluj din 7,8,9 februarie, etapă decisivă în calificarea pentru faza națională a competiției. Aici, fiecare echipă își amenajează un stand, interacționează cu alte echipe, sunt evaluați la robot inspection și la un interviu, apoi participă la meciuri, în alianță. În urma celor trei zile de competiție, se decernează premii și sunt anunțate echipele calificate la faza națională, în funcție de diverse criterii.

B-RoboTeam a primit locul 2 la secțiunea Motivate Award, calificându-se astfel la etapa națională, care va avea loc în perioada 27-29 martie 2020 la Cluj Napoca – Sala Polivalentă. Echipa câștigătoare a premiului Motivate Award exemplifică ce înseamnă să fii o echipă care aplică valorile promovate în comunitatea FIRST, respectiv: descoperire, inovație, impact, incluziune, muncă în echipă și distracție. Astfel am demonstrat și noi, că lucrând împreună putem reuși. Ne-am descoperit abilități și idei noi în frecventele sesiuni de brainstorming, am respectat ideile tuturor, ne-am folosit creativitatea pentru a rezolva problemele ivite și am fost perseverenți, lucrăm cu bucurie și plăcere pentru că o facem din pasiune, voluntar, fără să fim obligați de nimeni, și ne-am demonstrat că suntem puternici lucrând împreună.

Articolul precedentTată și fiu, pompieri. Poză refăcută după 20 de ani
Articolul următorJudo | Cinci medalii câștigate de judoka de la CSM Satu Mare la Cupa Transilvaniei