Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a convocat pentru astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență, inclusiv conducerile Spitalului orășenesc și ale instituțiilor de învățământ din oraș, pentru a lua măsuri pentru prevenirea și limitarea unor posibile îmbolnăviri cu noul Coronavirus.

În calitate de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, primarul Aurelia Fedorca a solicitat conducerilor Spitalului și ale instituțiilor de învățământ să suplimenteze stocurile de dezinfectant, de mănuși sterile și măști de protecție, pentru ca acestea să fie suficiente în situația unei evoluții a infecțiilor cu noul Coronavirus. Același lucru va fi făcut și  la Primărie și la instituțiile subordonate.

De asemenea, primarul Aurelia Fedorca a solicitat o atenție sporită pentru igienizarea unităților de învățământ, dezinfectarea zonelor din instituțiile publice unde se lucrează cu publicul, inclusiv în Primărie, dar și a locurilor unde își desfășoară activitatea un număr mare de persoane.

”Vom face tot ceea ce este necesar pentru ca în fiecare clasă, din fiecare școală, să existe dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Este obligatoriu ca persoanele care vin din regiunile Lombardia și Veneto din Italia sau din China să intre în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, la sosirea în România. Este important ca acest lucru să se respecte pentru a nu pune în pericol alți cetățeni.

”Am mai solicitat reprezentanților tuturor instituțiilor din Comitetul Local pentru Situații de Urgență să pună accent pe o corectă informare a publicului larg cu privire la ceea ce înseamnă protejare împotriva virusului. Nu există motive să intrăm în panică, dar trebuie să fim fermi în prevenție pentru a contracara o eventuală evoluție a noului Coronavirus”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Articolul precedentAu fost puse în vânzare biletele pentru filmul documentar „Colectiv”
Articolul următorOFICIAL. Primul caz de coronavirus CONFIRMAT în România