Odată cu ridicarea primelor mașini parcate neregulamentar în Satu Mare au început nemulțumirile și discuțiile cu privire la legalitatea măsurii ridicării autovehiculelor, însă primarul Kereskényi spune că ”cel puțin în următoarele 2-3 luni, această autospecială va avea treabă”

Se discută în mediul online despre faptul că ridicarea mașinilor parcate neregulamentar este o lipsire de posesie și folosință a unui bun mobil.
Primarul Kereskényi Gábor a declarat astăzi că nu este normal să parchezi într-o stație de autobus, să parchezi pe trecerea de pietoni, să parchezi în așa fel încât să blochezi intrarea unui cetățean în casa de locuit, proprietate privată.

  • ”Bineînțeles că, mai ales contravenienții, sunt foarte supărați, devin la un moment dat foarte deștepți și cunosc toate regulile, deși regula bunului simț nu necesită să deschizi nici măcar Codul rutier… Regula bunului simț nu necesită să citești niciun rând din niciun act normativ. Să nu parchezi într-o stație de autobus, să nu parchezi pe trecerea de pietoni, să nu parchezi în așa fel încât să blochezi intrarea unui cetățean în casa de locuit, proprietate privată, sunt reguli care aparțin de regula bunului simț…
  • ”Având în vedere că trăim într-o țară democratică, amenda contravențională se poate contesta, dar măsura ridicării, bineînțeles, nu poate fi contestată în real-time, deoarece odată ce mașina este ridicată, a plecat… Eu cred că, cel puțin în următoarele 2-3 luni, această autospecială va avea treabă, iar ulterior vom putea folosi angajații de la ridicări în alte activități. Rog participanții la trafic să încerce să aibă respect unul față de celălalt”.

Reamintim că în cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul până în momentul ridicării și nu se mai efectuează transportul și depozitarea, sancțiunea este de 300 de lei.

– un polițist local pune pe autoturism o înștiințare prin care i se aduce la cunoștință conducătorului auto că a oprit neregulamentar;
– dacă după 5 minute autovehiculul rămâne în același loc, atunci se trece la ridicarea propriu-zisă;
– dacă conducătorul auto se prezintă la mașină până în momentul în care autovehiculul se așează pe platformă, atunci sancțiunea este de 300 de lei;
– în caz contrar, pe lângă sancțiunea de 300 de lei, se va plăti și un tarif de transport în valoare de 200 lei;
– pentru fiecare zi de depozitare, se aplică un tarif de 50 lei, calculat după 24 de ore de la ridicare;
– conducătorul auto este sancționat cu 3 puncte de penalizare;
Vechiculul ridicat se restituie de la sediul Transurban Satu Mare, str. Strada Gara Ferăstrău 9 după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii (ridicare/transport și depozitare) către ADP Satu Mare (telefon 0261/706802 sau 0733046635).

Articolul precedentRazii ale polițiștilor și inspectorilor RAR pe raza localității Mădăras
Articolul următorA fost publicat procesul verbal al ultimelor negocieri de la Electrolux: ”Un pas în față, doi înapoi”