Județul Satu Mare a participat la Forumul Regiunilor – Inițiativa celor Trei Mări, în Polonia

Județul Satu Mare a participat la Forumul Regiunilor – Inițiativa celor Trei Mări (3C) care a avut loc în data de 3 iulie, în Polonia, la Jasionka, langă Rzeszow, Regiunea Podkarpackie.
Inițiativa celor trei Mări este o platformă de cooperare la care au aderat 12 țări ale Uniunii Europene din zona Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Scopul ei este de a intensifica cooperarea în domeniile transport, energie, digital și afaceri.
Județul Satu Mare a fost reprezentat la această întâlnire de administratorul public al județului, Nagy Szabolcs, iar principalul subiect dezbătut a fost infrastructura, sprijinirea proiectelor transfrontaliere și macro-regionale. Întâlnirea s-a dovedit a fi deosebit de importantă din punct de vedere al relațiilor economice cu statele din Europa de Est.
La eveniment a participat președintele Republicii Polonia, Andrzej Duda – unul dintre promotorii proiectului “Via Carpatia”, precum și reprezentanți ai administrației prezidențiale din România și reprezentanți ai regiunilor implicate în proiectul “Via Carpatia” (Croația, Ungaria, Slovacia etc). De altfel, coridorul „Via Carpatia” – un traseu de interes comun pentru mai multe state europene, a constituit un subiect important de dezbatere pe agenda reuniunii. În cadrul întâlnirii, ministrul Economiei și Infrastructurii din Polonia, Andrej Adamczik, a afirmat că “Via Carpatia este drumul vieții, deoarece este vital ca țările est- europene să aibă conexiuni de transport nord-sud și nu doar est-vest”.

Totodată, reprezentanții Ungariei au subliniat că până în anul 2020, în țara vecină, toate autostrăzile vor ajunge până la granițele statului. În acest mod va exista o conexiune la acest sistem de autostrăzi, iar prin punctul de trecere a frontierei Petea-Csengersima, ar putea fi conectat și județul Satu Mare.
Reprezentanții Consiliilor Județene Satu Mare și Bihor au prezentat pașii făcuți în ultima perioadă, astfel încât la nivel guvernamental să fie trecută pe agenda publică tematica ”Via Carpatia”. Cele 4 județe limitrofe cu Ungaria – Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș, au semnat, în luna martie 2018, un document-protocol pentru susținerea proiectului “Via Carpatia”, în România.

Administratorul public al județului Satu Mare, Nagy Szabolcs, i-a informat pe reprezentanții statelor participante că următoarea întâlnire pe această tematică va fi la Timișoara, înainte de luna septembrie. Atunci va avea loc o întâlnire între reprezentanții Consiliilor Județene și ai Prefecturilor din cele 4 județe de pe granița vestică a României, în vederea întăririi acestei colaborări. “Via Carpatia” este un traseu rutier european care va începe în Lituania, va continua în Polonia, Slovacia și în Ungaria.

În România, “Via Carpatia” va intra dinspre Debrecen și, de la Oradea, ar continua spre Arad, Timișoara și mai departe spre est, respectiv sud.
În cadrul întâlnirii din Polonia, reprezentanții administrației prezidențiale din România au declarat că următoarea întâlnire 3C se va desfășura la București, în luna septembrie 2018.

Articolul precedentDonație | Secția Chirurgie Pediatrică a primit un defibrilator și un transiluminator venos
Articolul următorMașină furată din Anglia, oprită la frontieră