În cursul zilei de azi, la ora 11:00, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren viran din zona străzii Magnolia din municipiul Satu Mare.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2500 mp, cu degajare mare de fum din cauza materialelor arse: deșeuri și componente auto (mase plastice, anvelope).
Intervenția pentru localizarea și lichidarea tuturor focarelor a durat aproximativ 3 ore presupunând un efort susținut din partea pompierilor. Una dintre autospecialele dislocate la fața locului a asigurat alimentarea cu apă de la un operator economic din zonă, pentru că în imediata apropiere a focarului nu existau surse de apă.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă: folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a provoca un incendiu. Investigațiile privind autorul/autorii au fost preluate de către organele abilitate în acest sens.

Articolul precedentSatu Mare | Persoanele care revin în țară din zonele roșii nu pot beneficia de carantină la domiciliu
Articolul următorPatru cadre medicale confirmate cu COVID-19 s-au vindecat. În total, 13 sătmăreni au fost declarați vindecați și externați