Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a fost alertat, în cursul acestei nopţi, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Roşiori.

La faţa locului s-au deplasat 12 pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu 2 autospeciale de stingere a incendiilor și  pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U. Valea Vinului.
La sosirea forțelor de intervenție, ardea tavanul din zona coşului de evacuare a fumului dintr-o încăpere. Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp, pompierii reuşind să localizeze şi să stingă focul în scurt timp, astfel că acesta nu s-a propagat la restul încăperilor sau la acoperiş.
Din fericire, proprietarii au reuşit să se autoevacueze fără a fi afectaţi.
Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost efectul termic de la coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile (scândură) din componenţa tavanului.

Articolul precedentSuspect reținut pentru 24 de ore în cazul dublei crime din Bârsău
Articolul următorBaschet | Victorie pentru CSM Satu Mare în Cupa Europei Centrale