O afumătorie din Micula a luat foc în această după-masă. Flăcările s-au propagat și la casa alipită. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Pompierii au intervenit în această după-masă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o afumătorie din Micula.
Inițial, pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere, dar nu a fost nevoie să intervină ambele, astfel că una s-a întors la unitate.
Incendiul a fost localizat rapid, oprindu-se propagarea flăcărilor la casa alipită (s-au degradat aproximativ 2 mp din acoperis).

”Pompierii au stabilit ca și cauză probabilă de producere a incendiului efectul termic din cauza jarului nestins din afumatorie. În urma evenimentului au ars produse/preparate aflate în interiorul anexei. Nu s-au inregistrat victime”, potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop.

Articolul precedentCod galben de ceață în județul Satu Mare!
Articolul următorProgramul spectacolelor trupei ”Mihai Raicu” a Teatrului de Nord în luna ianuarie