Zeci de credincioşi au participat astăzi la Sfânta Liturghie Arhierească de la Mănăstirea Scărişoara Nouă, săvârşită cu ocazia Hramului Mare – “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Liturghia a fost oficiată la altarul de vară.

Creştinii au fost conduşi în rugăciune de Preasfințitul Părinte Iustin Episcopul Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Eparhiei, alături de un sobor de preoți. Printre cei prezenți s-au numărat prefectul Radu Bud, directorul de cabinet Adrian Cozma și primarul comunei Pişcolt, Cosmin Varga.  
Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei şi al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament şi, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament.

Articolul precedentProtest anunțat în centrul Sătmarului
Articolul următorCe ascunde sub preș Victor Ponta când cere majorarea pensiilor cu 40%