Caz halucinant la Satu Mare. Trupul neînsuflețit al unui preot ucis de COVID-19 a ajuns, din greșeală, la o altă familie pentru a fi înmormântat, relatează Realitatea PLUS.

 

Incredibila șituație s-a produs în urma unei încurcături petrecute la Spitalul Carei. Preotul în vârstă de 53 de ani, decedat și confirmat cu COVID-19 la Spitalul Carei, a fost dat din greșeală unei alte familii, care l-a îngropat.

Totul s-a petrecut după ce sistemul de refrigerare al Prosecturii Spitalului Carei s-a stricat, iar angajații au scos toate cadavrele până s-a reparat. Doar că, în momentul reintroducerii corpurilor în frigider, aceștia ar fi încurcat etichetele între ele, astfel că atunci când o firmă de pompe funebre contractată de familia unei femei decedate a mers pentru a ridica trupul neînsuflețit al acesteia, un angajat i-a dat corpul preotului.

Acum urmează să se facă dezhumarea și înmormântarea în locul corespunzător.

Managerul unității spitalicești susține că situația este una regretabilă și transmite familiilor scuzele de rigoare și condoleanțe celor două familii.

În cazul angajatului vinovat de producerea încurcăturii s-a deschis o anchetă administrativă de către conducerea Spitalului Carei, bărbatul fiind suspendat. 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentȘcolile vor fi închise timp de trei zile, înainte și după alegeri
Articolul următorBilanț CoVid-19: 1.333 de cazuri noi, 42 decese, 461 de pacienți în ATI! Vezi situația din județul tău