În dimineața acestei zile, 22 aprilie, aproximativ 40 de politiști din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului, Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului Criminalistic și sprijiniți de jandarmi,  au organizat și desfășurat o acțiune pe raza localităților Petin și Hrip.

Activitățile au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură judiciara, în special a celor comise cu violență, precum și pentru depistarea persoanelor urmărite și a celor care încalcă măsurile de supraveghere judiciară.

Pe lângă activitățile specifice de legitimare/identificare de persoane, s-a urmărit respectarea legislației referitoare  la normele de conviețuire socială, la regimul domiciului și de evidență a persoanelor, dar și prinderea unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, identificate anterior și amprentarea acestora.

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane, 28 de autovehicule controlate și au fost aplicate în total 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2 940 de lei, fiind ridicat și un certificat de înmatriculare.

Imagine

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentPitești, Onești, Caracal, Secția 16: cât putregai există în Ministerul de Interne? Culisele statului paralel, ora 18:00
Articolul următorTânăr din Maramureş, dat în urmărire naţională, prins în timp ce încerca să treacă graniţa pe la PTF Petea