Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri dimineața în localitatea sătmăreană Certeze, și au fost transportate la spital.

 
 
În cursul acestei dimineți, la ora 04:41, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 3 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Certeze.
 
„La fața locului s-au deplasat un ofițer și 8 subofițeri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunse la fața locului forțele profesioniste au găsit victimele autoevacuate, conștiente și cooperante. Echipajul SMURD a acordat asistență medicală la fața locului persoanelor implicate în accident, iar pompierii militari au asigurat măsurile PSI.
Din cele 3 victime, două au fost transportate cu ambulanța SMURD, iar una cu ambulanța SAJ la Centru de Primiri Urgențe Negrești-Oaș”, a transmis Bianca Timiș, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.
 
Polițiștii sătmăreni au intervenit și ei la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

„În referire la accidentul de la Certeze, din primele date, se pare că un bărbat, de 47 de ani, din județul Iași, aflându-se la volanul unui autoturism, pe raza localității, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul autoturismului intrând într-un stâlp de electricitate, ulterior ricoșând într-un cap de pod.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a altor două persoane de 45, respectiv 17 ani, pasageri în auto.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit”, a precizat pentru Realitatea de Satu Mare, Paul Gabor, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.

 
 
ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Uzina Semănătoarea, de la combine, la „combinații”
Articolul următorPeste 100 de milioane de euro pentru lapte, corn şi fructe! Cum se împart banii