Prevenirea victimizării minorilor reprezintă una dintre prioritățile stabilite la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și un deziderat al instituțiilor axate pe siguranța minorilor, cu accent pe siguranța rutieră a preșcolarilor.

În acest context, la nivelul județului Satu Mare, cu aportul polițiștilor din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului Poliției Rutiere și Biroului Ordine Publică – Proximitate s-a desfășurat proiectul local ,,Micul pieton”.

Proiectul a fost  inițiat de grădinițele din județul Satu Mare – Grădinița cu Program Prelungit nr. 9 – coordonator Supuran Gabriela, Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 – coordonator Șuta Dorina, Grădinița cu Program Prelungit nr. 33 – coordonator Veress Adela și Grădinița Botiz – coordonator  Seucan Sofia, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13  Satu Mare- coordonator Pop Monica.

Pornind de la premisa conform căreia componenta prevenirii, respectiv a informării joacă un rol important în formarea unor conduite responsabile încă de la cele mai fragede vârste, beneficiarii proiectului au fost preșcolarii din grupele mică, mijlocie și mare.

Întâlnirile s-au desfășurat într-un cadru nonformal, în curtea grădiniței, profitând de timpul frumos și de posibilitatea de a lucra cu cei mici pe ateliere de lucru. Covorașul cu indicatoarele rutiere, echipamentul polițiștilor și autospeciala din dotarea Poliției, prezentarea indicatoarelor rutiere și exercițiile de traversare a străzii, lectura unor povești din care s-au desprins învățăminte specifice domeniului rutier au fost  atelierele propuse  celor mici, la care au participat, prin rotație, grupele de preșcolari.

Pornindu-se de la premisa că de  la vârsta la care urmează grădinița,  copiii învață să devină independenți, având capacitatea de a înțelege normele de siguranță, dar neavând  responsabilitatea completă de a se descurca în traficul rutier singuri, rolul organizării unor astfel de sesiuni informativ preventive este primordial în formarea unui comportament responsabil, mai ales când sunt implicați alături de cadrele didactice și alți reprezentanți ai unor instituții, cum sunt polițiștii.

Familiarizarea cu noțiunile de educație rutieră, încă de la o vârstă fragedă intensifică activitatea de sprijinire a copilului preșcolar în dobândirea de cunoștințe, formarea unor capacități și deprinderi care să-i permită adaptarea cu ușurință la condițiile de mic pieton.

Responsabilitatea oricărui cetățean este de a respecta regulile de circulație și, în același timp, de a participa, în mod conștient, la stimularea interesului celorlalți membri ai societăți pentru cunoașterea și respectarea acestor reguli – deziderat propus de către Grădiniță, Familie și Poliție – echipa de specialiști  – model de urmat pentru copil în această etapă a dezvoltării.

Imagine

 

Imagine

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentConferința clusterelor, ediția șase – evenimentul economic al anului în Transilvania
Articolul următorAccident în Negreşti Oaş provocat de un şofer beat