O casă din localitatea sătmăreană Șandra a fost grav afectată de un incendiu. Parte din acoperiș a fost mistuit de flăcări, la fel și mobilierul dintr-o încăpere, în timp ce aparatele casnice, precum și pereții casei s-au degradat în proporție mare. Totul a pornit la o bucată de jar sau de la o scânteie, spun pompierii. 

 

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat miercuri, în jurul amiezii, să intervină pentru lichidarea unui incendiu, care a izbucnit la o casă de locuit în localitatea Șandra.
La fața locului s-au deplasat 11 pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și 8 pompieri voluntari aparținând SVSU Beltiug. 
„La momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta cu flacară la nivelul acoperișului. Pompierii au stabilit ca și cauza probabilă de producere a incendiului jarul sau scânteia. A ars 40 % din acoperiș, mobilierul dintr-o încăpere, 3 uși și 2 geamuri. S-au degradat pe o suprafață de 40 % țigla de pe acoperiș, pereții casei și aparatele electrocasnice”, a transmis Bianca Timiș, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

 

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentReacțiile adverse la vaccinul anti-Covid, mai ales la femei. Ce spune Valeriu Gheorghiță, coodonatorul campaniei naţionale de vaccinare antiCovid
Articolul următor”Culisele statului paralel” | MAFIA lemnului din România, subiect de film – pădurari și activiști de mediu AMENINȚAȚI. Cine închide ochii la JAF – VIDEO