Cei care în urmă cu un an îşi doreau un mediu de muncă dinamic şi un loc de muncă stabil au ales cariera militară, iar azi visul lor a devenit realitate.

După o serie de examene, au fost declaraţi admişi la Şcolile de Subofiţeri ale Jandarmeriei şi astăzi, după studiu coroborat cu stagii de pregătire practică în ceea ce înseamnă munca în domeniul Ordinii şi Siguranţei Publice, visul a patru tineri s-a împlinit.

Este ziua în care şi-au schimbat statutul social devenind militari activi, încadraţi în structurile Jandarmeriei Sătmărene.

Aceştia sunt: sergent major Molnar Mălina – Maria, sergent major Gordan Sebastian, sergent major Iordan Valentin şi sergent major Ştirb Nicolae – Raul, care au avut parte astăzi de prima lor zi de muncă.

Dimineaţa şi-au început-o cu prezentarea în faţa comenzii unităţii, care prin colonelul Ovidiu Popa, inspectorul – șef al unităţii, le-a adresat cuvânt de bun venit în rândul cadrelor militare active, subliniind faptul că de azi înainte sunt militari, iar îndatoririle şi obligaţiile civice au crescut, fiind jandarmi atât la locul de muncă, cât şi în timpul liber.

În continuare, tinerii subofiţeri au depus jurământul de credinţă, iar apoi au fost repartizaţi unor tutori profesionali cu experienţă, urmând a fi încadraţi în structurile de Ordine Publică ale Jandarmeriei Sătmărene.

Articolul precedentTrafic intens în Punctul de Trecere a Frontierei Petea
Articolul următorÎncepe campania de vaccinare antigripală