Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat la frontiera cu Ucraina, 5.600 pachete cu ţigări, în valoare de 65.520 lei. Pe timpul acţiunii, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase 4 focuri de avertisment, iar în urma informării autorităților ucrainene, au fost reținuţi doi cetățeni ucraineni implicați în activitatea infracțională.

 

Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, au declanșat luni o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, ieri după-amiază, polițiștii de frontieră sătmăreni au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Moiseni, județul Satu Mare, mai multe persoane care se deplasau dinspre frontiera de stat către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea acestora, fiind somate verbal, moment în care persoanele în cauză au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean. Pentru reținerea lor, polițiștii de frontieră au tras 4 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă  acestea tot nu s-au oprit și s-au întors pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră care, ulterior,  ne-au informat că pe direcția respectivă au reținut doi bărbați, cetățeni ucraineni, implicați în activitatea infracțională.

La fața locului, pe teritoriul românesc, au fost descoperite cinci colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.600 pachete cu țigări cu timbru fiscal Duty-Free, în valoare de 53.820 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au descoperit, în data de 15.08.2021, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Valea Vișeului, judeţul Maramureș, două colete cu țigări care au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.000 de pachete cu țigări în valoare totală de 11.700 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentPeste 17 tone de deșeuri, oprite la frontieră de comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare
Articolul următorBilanț coronavirus 17 august: 544 cazuri noi, 6 decese